Arati bine, te simti mai bine!

Publicat de decisepo | 0 comentarii | Evenimente 2010

sanofi-aventis le sugerează femeilor bolnave de cancer că dacă “arăţi bine, te simţi mai bine!

„Arăţi bine, te simţi mai bine!” este un concept menit să ajute femeile diagnosticate cu cancer să îşi recâştige feminitatea pe care simt că o pierd prin boală şi suferinţă. Campania îşi doreşte să aducă o notă de optimism şi să sporească încrederea în sine a acestor femei, astfel încât la sfârşitul zilei să se poată privi din nou în oglindă zâmbind. Ideea acestei iniţiative a plecat de la teoria conform căreia un psihic mai puternic şi mai optimist poate veni în ajutorul şi în completarea tratamentului medical.
Astăzi, 8 martie 2008, la iniţiativa sanofi-aventis România, toate femeile internate la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuta” Cluj Napoca au primit in dar o trusă de machiaj şi un trandafir, iar cele care au dorit au fost machiate de doua make-up artiste.

“Credem că o zi în care arăţi bine, în care te faci frumoasă şi în care te preocupă acest gând este o zi mai puţin tristă şi mai puţin dureroasă şi este o zi în care câştigi măcar o bătălie în lupta cu cancerul.”‚ spune Mihai Cucu, national sales force manager-oncology , Sanofi-Aventis România.
“Pacienţii trec prin reacţii emotionale variate în faza de acceptare a diagnosticului de cancer: şoc, frică, disperare, furie, vinovăţie, negare, pierdere a controlului asupra propriei existenţe. Este important ca persoanele sănătoase să găsească – cu prilejul întâlnirii cu o persoană bolnavă de cancer - cuvintele delicate şi încurajatoare, gesturile şi acţiunile potrivite, care să o ajute nu neapărat să uite de boală, ci să aibă curajul să o înfrunte şi să o învingă prin efectuarea tratamentului adecvat.”, declara doamna Marlene Farcas, director executiv al Societatii Romane de Cancer, organizatie clujeana cu o activitate de 15 ani in suportul psihologic, social, juridic oferit pacientilor cu cancer.
În România sunt în jur de 400.000 pacienţi cu cancer, dintre care mai mult de jumătate sunt femei.
Cancerul mamar este neoplazia cel mai frecvent diagnosticată la femei; reprezintă a doua cauză de deces prin cancer la femei, dupa cancerul de col uterin, incidenţa sa fiind în creştere, în special

la femeile peste 50 de ani. Cancerul mamar reprezintă principala cauză de mortalitate prin cancer la femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani.
 
La nivel mondial sunt raportate anual peste 1.000.000 de cazuri noi de cancer mamar şi decesul a peste 400.000 de femei se datoreaza în fiecare an acestei boli. În Uniunea Europeană, anual sunt diagnosticate peste 191.000 de cazuri noi şi peste 60.000 de femei isi pierd viata din această cauză.
Despre sanofi-aventis :
Sanofi-aventis, una din cele mai mari companii multinaţionale preocupată de descoperirea, dezvoltarea şi promovarea de soluţii terapeutice pentru îmbunătăţirea vieţii tuturor. Grupul este listat la bursa din Paris (EURONEXT: SAN) şi din New York (NYSE: SNY).

 

8 martie 2008 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *