Concursul International 2007 “Change My Risk”

Publicat de decisepo | 0 comentarii | Evenimente 2010

Prin Campania “Shape of the Nations 2007”, sanofi-aventis, în parteneriat cu World Heart Federation (WHF),  International Association for the Study of Obesity (IASO) şi International Diabetes Federation (IDF), sprijină concursul pentru jurnalişti “Change My Risk”

Concursul işi propune să contribuie, prin mass-media, la educarea publicului larg pentru prevenirea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat de tip 2.

Vor fi premiate cele mai bune articole pe tema “Riscul cardiometabolic”.
 
Contextul actual
Se estimează că 17 milioane de persoane mor în fiecare an pe glob prin boli cardiovasculare şi că acest număr va creşte până în 2030 la 24,2 milioane, ceea ce va reprezinta 32,5% din totalul deceselor. În lume, aproximativ 150 milioane persoane au diabet zaharat tip 2 (de maturitate) şi se aşteaptă ca numărul lor să se dubleze până în 2025. Trebuie menţionat că diabetul zaharat reprezintă un factor major de risc cardiovascular şi 70 – 80% din populaţia cu diabet zaharat moare prin boli cardiovasculare. În plus, diabetul zaharat este cauza cea mai frecventă a orbirii, a insuficienţei renale şi a amputaţiei membrelor inferioare.

Risc cardiometabolic – Definiţie
Riscul global de a dezvolta boli cardiovasculare (inclusiv infarct miocardic şi accident vascular cerebral) şi diabet zaharat este definit ca risc cardiometabolic.

Printre cei mai importanţi factori de risc cardiometabolic se numără obezitatea abdominală (grăsimea în exces de la nivelul abdominal profund).
Uzual, aceasta se asociază cu:
•    valori scăzute de HDL colesterol (colesterolul “bun”)
•    trigliceride crescute (o formă de grăsime în sânge)
•    valori crescute ale glucozei în sânge
•    tensiune arterială crescută (hipertensiune)
Riscul este mult amplificat dacă acest tablou clinic se asociază cu fumat şi cu valori crescute de LDL colesterol (colesterolul “rău”).

Factorii de risc cardiometabolic co-există frecvent şi pot determina apariţia diabetului zaharat tip 2 (de maturitate) şi a bolilor cardiovasculare.
Regulament
Concursul se adresează tuturor jurnaliştilor din presa scrisă, radio-tv, on-line.

Categoriile premiate la etapa naţională sunt:
•    Cel mai bun articol din presa de specialitate;

•    Cel mai bun articol pentru publicul larg.

Articolele publicate sau în curs de publicare trebuie trimise până la data de 1 septembrie 2007 în atenţia doamnei Laura IVĂNCIOIU, mobil: 0724232242,  tel/fax: 0217776540, e-mail: laura@decisepoate.ro

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 30 septembrie 2007, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.

Premiile acestei etape constau în câte un laptop Toshiba Tecra A8-10B pentru fiecare categorie.

Articolele premiate în etapa naţională vor participa în continuare la etapa internaţională, la care vor fi 3 categorii de premii:

•    Cel mai bun articol (medical sau pentru publicul larg);

•    Cel mai bun articol din presa de specialitate;

•    Cel mai bun articol pentru publicul larg.

În această etapă, premiul pentru cel mai bun articol al concursului “Change My Risk” va fi reprezentat de o bursă de documentare în domeniu în valoare de 10.000 euro.
Celelalte 2 categorii vor primi fiecare câte o bursă de documentare în valoare de 5.000 euro.
Documentarea în domeniu constă în orice activitate legată de o mai bună înţelegere a riscului cardiometabolic şi a implicaţiilor sale, inclusiv participarea la întâlniri pe această temă în ţară sau în străinătate, interviuri cu lideri de opinie consacraţi şi / sau achiziţionarea de literatură de specialitate.

Despre sanofi-aventis
Sanofi-aventis este una dintre primele companii producătoare de medicamente din lume şi numărul 1 în Europa. Fiind susţinută de un departament internaţional de cercetare şi dezvoltare, sanofi-aventis îşi dezvoltă poziţia de lider în 7 domenii terapeutice majore: boli cardiovasculare, tromboză, oncologie, boli metabolice, sistem nervos central, medicină internă şi vaccinuri. Sanofi-aventis este listată la bursa din Paris (EURONEXT: SAN) şi din New York (NYSE: SNY).

Despre World Heart Federation
World Heart Federation este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în  Geneva, Elveţia, care are ca scop prevenirea şi controlul bolilor cardiace şi accidentului vascular cerebral în special în ţările cu venit mic - mediu.  În prezent, din Federaţie fac parte 195 de Societăţi de Cardiologie şi Fundaţii ale Inimii din peste 100 de ţări din Asia-Pacific, Europa, Estul Mediteranei, cele 2 Americi şi Africa. Pentru informaţii suplimentare accesaţi:

Despre International Association for the Study of Obesity
International Association for the Study of Obesity (IASO) este o organizaţie care reuneşte 51 de Asociaţii pentru Obezitate, reprezentând 55 de ţări. În 2002, International Association for the Study of Obesity şi International Obesity Task Force (IOTF) au fuzionat pentru a putea acţiona global şi concertat împotriva epidemiei de obezitate.

Despre International Diabetes Federation
International Diabetes Federation (IDF) reprezintă interesele a peste 240 de milioane de pacienţi cu diabet din întreaga lume; cuprinde mai mult de 200 de Asociaţii de Diabet din peste 150 de ţări.  Misiunea IDF este de a promova în întreaga lume îngrijirea, prevenirea şi tratamentul pacienţilor cu diabet.  IDF este o organizaţie non-guvernamentală, cu legături oficiale cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Câteva recomnadări pentru referinţe bibliografice:
•    www.worldheart.org
•    www.escardio.org
•    www.iaso.org
•    www.idf.org
•    www.cardiometabolic.org

Regulament de participare

La concurs poate participa orice articol scris sau difuzat până la data de 1 septembrie 2007.
Concursul se adresează tuturor jurnaliştilor din presa scrisă, radio-tv, on-line.
Articolele trebuie să se adreseze fie profesioniştilor din domeniul medical, fie publicului larg.

Articolele publicate sau în curs de publicare trebuie trimise până la data de 1 septembrie 2007 în atenţia doamnei Laura IVĂNCIOIU, mobil: 0724232242,  tel/fax: 0217776540, e-mail: laura@decisepoate.ro
După această dată, nici un articol nu va mai fi acceptat.

Un autor poate participa cu mai multe articole, dar trebuie completat câte un formular de înscriere pentru fiecare articol trimis.

Decizia juriului este definitivă şi nu vor fi acceptate contestaţii.

Organizatorii concursului “Change My Risk” au dreptul să folosească extrase din articolele trimise, în cadrul festivităţilor de premiere, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Câştigătorii etapei naţionale vor fi anunţaţi pe data de 30 septembrie 2007, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.
Premiile acestei etape constau în câte un laptop Toshiba Tecra A8-10B pentru fiecare categorie.

Articolele premiate în etapa naţională vor participa în continuare la etapa internaţională. Câştigătorii etapei internaţionale vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii noiembrie 2007. Vor fi 3 categorii de premii:
•    Cel mai bun articol (medical sau pentru publicul larg);

•    Cel mai bun articol din presa de specialitate;

•    Cel mai bun articol pentru publicul larg.

În această etapă, premiul pentru cel mai bun articol al concursului “Change My Risk” va fi reprezentat de o bursă de documentare în domeniu în valoare de 10.000 euro. Celelalte 2 categorii vor primi fiecare câte o bursă de documentare în valoare de 5.000 euro.
Documentarea în domeniu constă în orice activitate legată de o mai bună înţelegere a riscului cardiometabolic şi a implicaţiilor sale, inclusiv participarea la întâlniri pe această temă în ţară sau în străinătate, interviuri cu lideri de opinie consacraţi şi / sau achiziţionarea de literatură de specialitate.

Criterii de evaluare

Fiecare articol înscris la etapa naţională / internaţională va fi evaluat de un juriu format din experţi în domeniul medical şi jurnalistic.

Rolul concursului este de a contribui, prin mass-media, la educarea publicului larg pentru prevenirea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat de tip 2.

Articolele vor fi evaluate pe baza următoarelor criterii:
•    Domeniu de interes
•    Relevanţă pentru audienţă
•    Acurateţe
•    Nivel de documentare
•    Valoare educaţională
•    Stil / calitate / mod de redactare

La categoria “articol din presa de specialitate”, juriul va alege articolele ce se adresează întregii comunităţi medicale şi nu doar experţilor în domeniu.

Pentru etapa naţională, juriul va fi format din:

Dr. Val VÂLCU - Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Domeniul Medical;

Prof. Dr. Marius VINTILĂ – Şeful Clinicii de Medicină Internă şi Cardiologie, Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Bucureşti; Vicepreşedinte al Societăţii Române de Cardiologie.

Dr. Ovidiu SALTAS-DABIJA – Director Medical sanofi-aventis România

 

4 iulie 2007 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *