Congresul International HIV-SIDA ia pulsul celei mai temute maladii

Publicat de decisepo | 0 comentarii | Evenimente 2010

Timp de trei zile – 27-29 mai 2010 -, Bucureştiul este capitala luptei anti HIV/SIDA: centrele regionale HIV/SIDA din ţară şi din Republica Moldova se întâlnesc, prin reprezentanţii lor, la cea de-a V-a ediţie a Congresului Internaţional HIV-SIDA, organizat de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” şi de Academia Europeană HIV/SIDA şi Boli Infecţioase.

Cele peste 60 de lucrări ce vor fi prezentate reflectă cercetări personale şi studii originale ale autorilor sau ale clinicilor pe care aceştia le reprezintă.
La eveniment vor participa şi speakeri internaţionali, recunoscuţi pentru experienţa lor în combaterea acestui flagel.

Congresul găzduit la Hotel Ramada Parc ia, aşadar, pulsul celei mai temute maladii, la momentul mai 2010, în România: implicaţii şi complicaţii (fizice şi psihice) ale HIV/SIDA, prevenţie, speranţa de viaţă şi calitatea vieţii pacienţilor, cum îşi pune pecetea personalitatea pacientului asupra comportamentului său, tendinţe noi în abordarea pacienţilor HIV (menajându-le susceptibilitatea şi teama de stigmat), noile tratamente – între speranţă şi eficacitatea confirmată etc.     

„Avem convingerea că programul ştiinţific al acestei manifestări se va ridica la un nivel înalt, atât datorită invitaţilor de marcă din domeniul HIV/SIDA, cât şi contribuţiilor ştiinţifice pe care le vor aduce medicii participanţi din ţară. În plus, ceea ce vrem să transmitem este că în pofida crizei economice, ştiinţa merge mai departe, specialiştii îşi fac treaba în continuare, studiile se derulează, de bolnavi se ocupă permanent cineva” spune prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, Preşedintele Academiei Europene HIV/SIDA şi Boli Infecţioase.

DICŢIONAR
HIV = virusul imunodeficienţei umane; atacă sistemul imunitar (reduce capacitatea organismului de a lupta contra bolilor), producând SIDA. Infecţia persistă toată viaţa (nu a fost descoperit tratamentul care să o vindece; în schimb, terapia actuală reuşeşte să suprime replicarea HIV).

SIDA = sindromul imunodeficienţei dobândite; ultimul şi cel mai sever stadiu al infecţiei cu HIV.

CE SPUN CIFRELE
ÎN LUME...
•    Primele cazuri de SIDA au fost diagnosticate, în mod oficial, în SUA, în 1981.
•    Aproximativ 60 de milioane de persoane au fost infectate HIV şi 25 de milioane au murit din cauze legate de SIDA, de la apariţia bolii.
•    Rata deceselor legate de SIDA a scăzut cu 10% în ultimii cinci ani.
... ŞI LA NOI
* În România, primul caz de SIDA a fost raportat, la un adult, în 1985, iar la un copil – în 1989.
* 16.299 de cazuri HIV/SIDA erau înregistrate, la 31 martie 2010; peste 50% (9.817 cazuri) sunt copii cu vârste între 0 şi 14 ani (la data diagnosticului).
* Număr pacienţi HIV/SIDA în viaţă (31 martie 2010): 10.145.
* Cazuri HIV/SIDA noi, depistate în perioada 01.01.2010-31.03.2010: 88.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *