Cursuri gratuite pentru pneumologi

Publicat de decisepo | 0 comentarii | Evenimente 2011

Societatea Română de Pneumologie, împreună cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” şi SIVECO România SA, în calitate de parteneri, anunţă lansarea activităţii 2 în cadrul proiectului strategic „Calitate în serviciile medicale de pneumologie prin formare profesională continuă şi flexibilitate organizaţională”: Programe de perfecţionare în noile tehnologii din domeniul pneumologiei, inclusiv tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de adaptabilitate şi de competenţă în activitate pentru grupul ţintă (personal şi manageri din domeniul sănătăţii), prin identificarea şi promovarea unor modele manageriale, eficiente, în contextul descentralizării şi prin sporirea capacităţii de întelegere şi operare cu noile tehnologii utilizate în domeniul pneumologiei.
„În lunile 13-30 ale proiectului vor fi implementate programele de perfecţionare în noile tehnologii din domeniul pneumologiei, inclusiv TIC. În urma acestor programe, medicii vor acumula cunoştinţe şi vor dezvolta abilităţi care să le îmbunătăţească performanţele individuale, vor intra în contact cu cele mai noi tehnologii şi vor învăţa forme flexibile de organizare a muncii.”, declară Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi totodată managerul acestui proiect. „Suntem, încă, o disciplină relativ tânără şi care se confruntă permanent cu provocările generate atât de prejudecăţile trecutului, încă prea aproape pentru a fi inofensiv, cât şi de cele create prin asaltul permanent al viitorului, pentru că trebuie să ţinem pasul cu tot ce înseamnă progres în pneumologie, fie că ne referim la metode diagnostice, de investigaţii sau terapie.”, continuă Prof. Dr. Mihălţan.
Cursurile de perfecţionare vor cuprinde teme legate de noile tehnologii utilizate în investigarea bolilor obstructive cronice, bronhologie diagnostică şi intervenţională, explorări funcţionale moderne în patologia respiratorie, noutăţi în diagnosticul tabagismului cronic folosind tehnici imagistice moderne, diagnosticul şi terapia insuficienţei respiratorii prin utilizare de noi tehnologii, tratamentele moderne aplicate în sindromul de apnee în somn, aparatura modernă utilizabilă pentru investigaţii şi diagnostic în hipertensiunea pulmonară sau utilizarea noii aparaturi în ventilaţia noninvazivă.
Pentru managerii de institute, spitale sau secţii de pneumologie, proiectul propune un program de formare profesională în management sanitar, cu accent pe nevoile unui sistem managerial descentralizat, având ca teme principale: noţiuni standard şi aplicativitate în contextul descentralizării, strategii de management sanitar în sisteme descentralizate, calitate în managementul sanitar.
Prin acest program, 800 medici pneumologi sau a căror activitate implică necesitatea cunoştinţelor aprofundate de pneumologie (medici internişti, pediatri, medici de familie, chirurgi, oncologi etc) şi 50 de manageri de institute, spitale, secţii de pneumologie vor participa gratuit la programe de formare profesională inovatoare, prin instrumente de tip e-learning, în scopul creşterii calităţii şi productivităţii muncii şi atingerii unor standarde europene. „Ne dorim să facilităm accesul la aceste cursuri aprofundate de formare profesională tuturor medicilor care se confruntă sau se vor confrunta în viitor cu afecţiunile respiratorii cronice, din păcate, cu prevalenţă, mortalitate, morbiditate şi costuri pentru individ şi sistem, tot mai mari. În acest scop, menţionăm că programul se adresează, nu doar medicilor specialişti, dar şi medicilor rezidenţi în pneumologie sau medicină internă” precizează Prof. Dr. Mihălţan.
Programul prevede organizarea de cursuri on-line, având la bază studiul individual, urmate de cursuri interactive, finalizate cu certificare naţională şi acreditate de Colegiul Medicilor, în cadrul programului de educaţie medicală continuă, necesar reînnoirii dreptului de liberă practică al profesioniştilor din sănătate din România. „30% din aceste puncte necesare sunt obţinute doar în urma participării la astfel de cursuri de formare profesională. Este încă un avantaj de care participanţii la acest program vor beneficia. De asemenea, în cadrul sesiunilor de curs interactive, ale caror costuri menţionăm că sunt acoperite integral din bugetul proiectului, participanţii vor beneficia de prezenţa unora dintre cei mai reputaţi specialişti români, cu expertiză recunoscută pe tematica propusă.”
Componenta de formare managerială se desfaşoară în mod similar, managerii participanţi având la dispoziţie acelaşi instrument modern de studiu individual, portalul de e-learning, urmat de o sesiune de cursuri interactive, prin care îşi vor aprofunda cunoştinţele şi vor primi certificarea naţională.
Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanţează obiectivele strategice ale politicii de ocupare a forţei de muncă. Timp de 50 de ani, FSE a investit constant în programe dedicate creşterii gradului de ocupare al forţei de muncă. Pentru perioada 2007-2013, scopul investiţiilor FSE este de a susţine statele membre, în efortul de anticipare şi administrare eficientă a schimbărilor economice şi sociale.
Mai multe informaţii puteţi afla accesând site-ul www.epneumologi.ro. Aici, persoanele interesate vor găsi şi formularul de înscriere şi toate informaţiile necesare pentru validarea înscrierii.
Contact: Societatea Română de Pneumologie, Şos. Viilor 90, sector 5, Bucureşti, tel./fax: 0213374460, e-mail: office@srp.ro sau helpdesk@epneumologi.ro.
Proiectul, o premieră pentru pneumologia românească, a demarat la data de 01 Iulie 2010, având o perioadă de implementare de 36 de luni (1 iulie 2010 – 30 iunie 2013) şi o valoare totală de 5.894.127 lei, din care 5.772.893 lei finanţare nerambursabilă.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *