Euro Melanoma Day - Ziua europeana pentru depistarea melanomului

Publicat de decisepo | 0 comentarii | Evenimente 2010

Societatea Română de Dermatologie şi Laboratoarele La Roche-Posay organizează în România, în data de 15 mai, Ziua Europeana pentru depistarea melanomului (Euro Melanoma Day).

Societatea Română de Dermatologie şi Laboratoarele La Roche-Posay organizează în România în data de 15 mai Ziua Europeana pentru depistarea melanomului (Euro Melanoma Day).

Acţiunea se află la cea de a treia ediţie în România şi are ca scop atenţionarea publicului larg asupra efectelor nocive ale expunerii necontrolate la soare şi asupra pericolului cancerului de piele.

În data de 15 mai 2008, în oraşele ţării, medicii dermatologi implicaţi în această acţiune vor efectua gratuit examinari ale aluniţelor suspecte în vederea depistării de cancere cutanate. Totodată, pacienţii vor primi sfaturi medicale referitoare la expunerea la soare şi fotoprotecţie.

Pentru a coordona eficient acţiunea, consultaţiile se vor acorda numai pe bază de programare telefonică la numărul gratuit (linie verde) 0800.800.610. Programările se pot realiza până în data de 15 mai 2008 orele 11:00.

Statistici EuroMelanoma Day Romania:

2007
•    637 pacienţi examinaţi
•    25 pacienţi au fost diagnosticaţi cu melanom
•    86 pacienţi au fost diagnosticaţi cu altă formă de cancer cutanat
2006:
•    784 pacienţi examinaţi
•    24 au fost diagnosticaţi cu melanom
•    75 pacienţi au fost diagnosticaţi cu altă formă de cancer cutanat

Acţiunile EuroMelanoma Day în România s-au bucurat de interes, dovadă fiind numărul mare de persoane care au solicitat consult. Implicat şi în organizarea sesiunilor anterioare, Conf. Dr. George Ţiplica ne relatează : « ... este extraordinar să constaţi că tinerii au devenit foarte atenţi la aspectul leziunilor cutanate. Foarte mulţi dintre ei folosesc eficient fotoprotecţia şi au înţeles că un examen clinic dermatologic este util după un concediu efectuat sub razele soarelui. »

“Comparativ cu anul trecut, în 2008 ne propunem să sensibilizăm un număr dublu de persoane care să solicite consult pentru leziuni cutanate suspecte de malignizare şi ne bazăm pe sprijinul a circa 160 de dermatologi. Diagnosticul salvează vieţi cu adevărat! Anul trecut, în Cehia, de pildă, au fost depistate 41 de melanoame, din care 16 pacienţi suficient de devreme pentru a fi salvaţi.” spune dr. Victor Georgescu, director ştiinţific la Laboratoarele La Roche-Posay.

Despre Melanom

Melanomul are legatură directă cu expunerea la soare; el este o tumoră care se dezvoltă din celulele care intervin în colorarea pielii, celulele pigmentare. Pentru că prezintă un risc ridicat de metastazare, melanomul este cel mai periculos cancer de piele.
Vârsta medie pentru apariţia unui melanom este de 45-50 de ani, acesta fiind mai des întâlnit la femei decât la bărbaţi. Zonele în care melanomul se manifestă cel mai frecvent sunt gambele la femei şi toracele posterior la bărbaţi.
Melanomul poate fi foarte agresiv, dar un diagnostic precoce permite vindecarea.
”Cel mai important mesaj al campaniei Melanoma Day este: nu aşteptaţi să vi se ofere un consult gratuit, consultaţi un dermatolog pentru orice vă nelinişteşte pe pielea dumneavoastra.”, declară dr. Victor Georgescu, director ştiintific la Laboratoarele La Roche-Posay.
Oricine poate să dezvolte un melanom cutanat, dar riscul este mai mare dacă se îndeplineşte una dintre condiţiile :
-    tegument sensibil la soare: piele, ochi şi păr deschise la culoare
-    factori genetici: prezenţa a numeroase aluniţe (peste 100); antecedente personale sau în familie de tumori cutanate
-    arsuri solare grave şi repetate, în special înaintea vârstei de 15 ani
-    obiceiul bronzării artificiale, la solar.
Ce ar trebui să alerteze?
-    Apariţia unei noi aluniţe care se modifică rapid în dimensiuni sau culoare
-    Modificarea recentă a aspectului unei aluniţe (dimensiuni sau culoare).

”Acum ştim că soarele ne face bine doar dacă ne expunem cu moderaţie. Cea mai bună metodă de prevenire ar fi eliminarea expunerii; dar ar implica un stil de viaţă greu de suportat – câţi suntem dispuşi să trăim tot timpul la umbră? Alternativa, desigur imperfectă, este utilizarea produselor de protecţie solară.” recomandă Prof. Dr. Virgil Feier - preşedintele Societăţii Române de Dermatologie.

Despre EuroMelanoma Day

Acţiunea se desfăşoară la începutul vacanţei estivale (luna mai) în 16 ţări din Europa sub egida celei mai mari asociaţii europene de dermatologie: Academia Europeană de Dermatologie şi Venerologie. Domnul Prof. Dr. Andreas Katsambas – preşedintele ales al EADV – este unul dintre iniţiatorii acestui program. Datele statistice alarmante  (peste 50000 de pacienţi cu melanom în Europa) au determinat medicii dermatologi să susţină campania de prevenire a cancerului cutanat. Prof. Dr. Andreas Katsambas a susţinut în cadrul Parlamentului European necesitatea promovării acţiunilor de diagnostic precoce al melanomului.

 

15 mai 2008 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *