În ”Orășelul lui Sunny”, cei mici joacă roluri mari!

Publicat de Laura Ivancioiu | 0 comentarii | Evenimente 2018

Neobositul și mereu surprinzătorul dragon Sunny a pregătit pentru acest an experiențe interactive inedite pentru micii săi prieteni, care se vor distra pe cinste, dar vor și învăța lucruri importante și folositoare. În ”Orășelul lui Sunny”, copiii se vor putea transforma în medici, profesori, polițiști, vânzători sau coafeze, jucând cu seriozitate aceste roluri.

”Orășelul lui Sunny” va fi inaugurat pe 3 martie la 16.30 în Sun Plaza, unde remodelarea centrului comercial se apropie de sfârșit. Dacă până acum, Sun Plaza a fost destinație de senzație, acum vorbim de un nou nivel de senzație, iar Sunny este senzațional de încântat!

De altfel, Sunny însuși va deschide porțile orășelului său, care este replica unei metropole, la o scară redusă, cu toate clădirile reprezentative: spital, școală, bancă, poliție, coafor, supermarket. În cadrul activităților tematice, cei mici au ocazia să își asume roluri și să simuleze diferite meserii, sub îndrumarea unui personal profesionist, bine pregătit. Așadar, distracția este dublată de educație. Copiii își însușesc cunoștințe și abilități, își dezvoltă vocabularul, creativitatea, capacitatea organizatorică, gândirea critică, încrederea în forțele proprii, dar și avantajele muncii în echipă. Conceptul este potrivit copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Week-end-ul 3-4 martie va fi dedicat profesiei de medic și promovării unui stil de viață sănătos. Astfel, sâmbătă între orele 17.00-20.00 și duminică între orele 11.00-15.00, serii de câte 15 copii vor îmbrăca halate albe și, timp de 25 de minute, se vor juca ”de-a doctorul”. Folosind o mini trusă medicală, cei mici vor consulta o păpușă (primind cu acest prilej noțiuni de anatomie), vor învăța să folosească termometrul și stetoscopul, să execute diverse tipuri de bandaje, să facă injecții și să verifice reflexele cu ciocănelul. În afara noțiunilor pe care cei mici și le vor însuși în joacă, această experiență îi va ajuta să-și depășească frica instinctivă de doctor și să câștige încredere în personalul medical. La sfârșitul sesiunilor, toți participanții vor primi stickere-ecuson inscripționate, pentru a dovedi că au îndeplinit cu succes misiunea unui medic.

Orășelul lui Sunny va fi la etajul 1 din Sun Plaza.

La următoarea activitate tematică din ”Orășelul lui Sunny” copiii vor putea descoperi, în joacă, desigur, ce înseamnă să fii polițist.

Mai multe detalii pe www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center și pe http://www.sun-plaza.ro/event.

***

Sun Plaza

Deschis în februarie 2010, centrul comercial Sun Plaza reprezintă cea mai importantă schemă de retail din partea de sud – est a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

S IMMO AG

Este prima companie de investiții imobiliare din Austria listată la bursă, devenind sinonimă cu experiență vastă, portofoliu echilibrat şi creşterea sustenabilă, încă de la înființarea sa în anul 1987. Compania investește în proprietăți comerciale și rezidențiale din Austria și Germania, precum și în țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Acţionarii strategici majoritari ai S IMMO AG sunt Erste Group şi Vienna Insurance Group.

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale imobiliare din lume (potrivit veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37,000 de angajați (excluzând afiliații) și servește proprietarilor cu active în domeniul real estate, investitorilor și chiriașilor, prin intermediul celor 300 de sedii din toată lumea (excluzând afiliații). CBRE oferă consultanță strategică pentru vânzarea sau închirierea proprietăților, a serviciilor corporate, management-ul proiectelor, proprietăților si a altor facilități, estimări și evaluări, planuri de dezvoltare, precum și cercetare. Pentru mai multe informații, accesați www.cbre.ro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *