miniLibri, singurul târg de carte pentru copii, va fi între 7 și 9 decembrie la Plaza România

Publicat de Laura Ivancioiu | 0 comentarii | Evenimente 2012

Singurul târg de carte destinat exclusiv copiilor, miniLibri, se desfășoară anul acesta între 7 şi 9 decembrie în Plaza România. Intrarea este liberă, iar iubitorii de lectură vor avea ce să aleagă: cele mai frumoase cărți pentru copii, softuri educaționale și e-readere.

Cei prezenți la miniLibri vor putea participa la jocuri, concursuri amuzante și tombole cu premii. Târgul va fi deschis între orele 10.00-22.00, timp în care copiii vor putea veni cu cărți de acasă fiind încurajați să le schimbe între ei sau să le doneze pentru biblioteci rurale. Vor exista ateliere de imaginație – activități de scris și ilustrare povești, dar și o expoziție cu vânzare – obiecte decorative create de copiii de la Grădinița Bambi.

Nici în acest an, la cea de-a șasea ediție a târgului, nu vor lipsi vedetele, care vor veni să citească sau să reinventeze povești cu ajutorul celor mici.

Scopul acestui târg este să stârnească interesul copiilor pentru citit și să transforme lectura într-un mijloc de relaționare între părinți și copii.

"Toate fondurile obținute din donații și sponsorizări vor fi investite în continuarea programului "Un start bun în viață". Obiectivul acestui program este de a organiza servicii de educație timpurie de calitate, în parteneriat cu autoritățile locale, în zone urbane cu economie slab dezvoltată, cu populație mixtă din punct de vedere etnic.", spune Carmen Lică, director executiv CEDP Step by Step, organizator miniLibri.

Târgul de carte miniLibri este organizat de Centrul Step by Step pentru Educație și  Dezvoltare Profesională, Grădinița Bambi, Școala Step by Step, Centrul 2 FasTracKids și este susținut de Plaza România.

Partenerii media sunt: 24-FUN, Adevărul, Centrul Vechi, Clopoțel.ro, Copilul.ro, Dilema Veche, Europa FM, Eva.ro, Grădinițe.com, Ioana, Itsy Bitsy, Ring, Revistatango.ro, Sfatulpărinților.ro, Superbebe.

Mai multe informații despre târg găsiți pe:

- milibri.ro, facebook.com/minilibri

- plazaromania.ro, facebook.com/plazaromania.

 

Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională  (CEDP) este o organizaţie neguvernamentală  care dezvoltă programe în domeniul educaţiei.

Din 1994, CEDP este cunoscut ca promotor al Alternativei Educaţionale Step by Step, alternativă care se aplică în 40 de judeţe din România, în creşe, grădiniţe şi clase din învăţământul primar. www.stepbystep.ro    

Din 2000, CEDP a înfiinţat prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step, un centru model de bune practici în ceea ce priveşte educaţia timpurie, Grădiniţa Bambi.  www.bambistepbystep.ro         

Din 2005, ca o continuare a eforturilor de promovare a conceptului de educaţie timpurie, CEDP completeaza spaţiul educaţional cu primul târg de carte pentru copii, Minilibri – spectacolul cărţii pentru copii. www.minilibri.ro  

Din 2007, CEDP promovează cel mai  inovativ program de educaţie timpurie, FasTracKids.  www.ftk.ro

În 2012, CEDP a înfiinţat prima şcoală particulară care aplică metodologia alternativă  Step by Step. www.scoalastepbystep.ro

 

Grupul Anchor este prezent în România din 1997 fiind unul dintre cei mai puternici jucători de pe piață,  având în portofoliul său proiecte de retail, residence și clădiri de birouri. Printre realizările Anchor Grup în România se numără Bucureşti Mall, primul centru comercial modern din România, Plaza România, cea mai populară destinaţie pentru cumpărături şi distracţie din Bucureşti, Shopping MallDova, centru comercial deschis în Chişinău, Republica Moldova, Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasă A integrată cu un centru comercial şi InCity Residences, ansamblu rezidenţial situat în centrul oraşului. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la circa 250 milioane euro, continuându-se activ dezvoltarea unor proiecte de anvergură şi extinderea platformei de servicii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *