Roche România consideră inexplicabilă creşterea taxei clawback în primul trimestru al anului 2017

Publicat de Laura Ivancioiu | 0 comentarii | Evenimente 2017

Compania Roche România îşi manifestă îngrijorarea cu privire la creşterea inexplicabilă a valorii taxei clawback în primul trimestru al anului 2017, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2016, până la 19,86% din valoarea medicamentelor decontate de autorități în primele trei luni ale anului. În această perioadă, piaţa totală a medicamentelor care se eliberează cu prescripţie medicală în ţara noastră a scăzut cu aproximativ 11%, conform datelor companiilor de studii de piaţă.

În România, industria farmaceutică susţine sistemul de sănătate, 1 din 5 pacienţi primind tratament datorită taxei clawback. Pentru a asigura corectitudinea datelor cu privire la taxa clawback, Roche România solicită încă o dată autorităţilor competente să întreprindă toate diligenţele necesare pentru a audita datele disponibile la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul unei instituţii independente.

“Avem în vedere orice demers legal care ar putea fi necesar pentru a verifica acurateţea datelor, inclusiv posibile discuţii cu organele de anchetă competente. Dorim să ne asigurăm că datele pe baza cărora este calculată taxa clawback sunt corecte şi comunicate transparent”, a declarat Martine Draullette, General Manager al Roche România.

Taxa clawback a fost introdusă în anul 2009, în contextul crizei economice, ca o măsură temporară pentru de a arăta solidaritate într-un moment dificil pentru economia României. Astfel, producătorii de medicamente acoperă deficitul de finanţare pentru consumul de medicamente. În situaţia actuală însă, având în vederea creşterea economică constantă a României, motivul menţinerii acestei taxe a dispărut.

Roche Romania susţine introducerea unor alte mecanisme care să asigure distribuirea echitabilă a responsabilităţilor privind modul în care este finanţat consumul real de medicamente în România, ceea ce ar asigura transparenţă şi predictibilitate.

Pe de altă parte, o condiţie obligatorie pe care statul român ar trebui să o îndeplinească pentru a asigura accesul cetăţenilor săi la tratamentele de care aceştia au nevoie, este creşterea bugetului pentru medicamente, îngheţat din anul 2012. Pacienţii din România trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi ca cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Finanţarea sănătăţii  trebuie privită ca o investiţie, care va asigura pe termen lung creştere economică şi o societate sănătoasă.

***

 

 

 

Despre Roche

Roche este unul din pionerii globali ai industriei farmaceutice și de diagnostic, ce inoveaza continuu cu scopul de a îmbunătăți viața oamenilor. Sinergia dintre diviziile de Farmaceutice şi Diagnostic au transformat Roche în lider global al medicinii personalizate, o strategie care își propune să ofere tratamentul potrivit pentru pacientul potrivit, în cele mai bune condiții posibile.     

Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, ce oferă medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infecţioase, oftalmologiei şi afecţiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial în diagnosticul in vitro şi în diagnosticul histologic al cancerului, precum şi pionier în managementul diabetului. Fondată în 1896, compania Roche este în permanență în căutarea celor mai bune soluții pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea maladiilor, aducandu-si astfel o contributie sustenabila in societate. 29 de medicamente dezvoltate de Roche - printre care antibiotice, medicamente împotriva malariei şi chimioterapice - sunt pe Lista Medicamentelor Esenţiale elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De asemenea, compania Roche a fost recunoscută opt ani consecutiv ca liderul sectorului farmaceutic al Dow Jones Sustenability Index.

Având sediul central în Basel, Elveţia, Roche este prezentă în peste 100 țări, iar în 2016 compania avea peste 94.000 angajați la nivel global. În 2016, Roche a investit 9,9 miliarde de franci elvețieni în cercetare și dezvoltare, compania raportând vânzări de 50,6 miliarde de franci elvețieni. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical, din Japonia. 

Despre Roche Romania

Prezent pe piata romaneasca inca din perioada interbelica, Roche isi redeschide reprezentanta locala in anul 1992.  În anul 2005, grupul Roche ia decizia să înființeze societatea comercială S.C. Roche Romania SRL, urmând ca activitatea reprezentanței din București să fie preluată de compania locală nou înființată.

Roche oferă produse și servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenție, tratament și până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă.  Prin intermediul Roche România, ambele divizii ale Grupului Roche - divizia de farmaceutice și divizia de diagnostice - sunt prezente pe piața din țara noastră, oferind produse și servicii de înaltă specializare. Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.roche.ro

Departamentul de Comunicare al Roche România: andrei.vlad@roche.com, 0728292664.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *