Toamna vine cu promoții pentru copiii cu chef de carte. Reduceri de 20% la Centrul 2 FasTracKids.

Publicat de Laura Ivancioiu | 0 comentarii | Evenimente 2012

Copiii care participă la cursurile FasTracKids au posibilitatea să se dezvolte intelectual și psiho-emoțional cu 150%-200% mai rapid decât micuții care sunt școliți în mediile tradiționale de educație. (studiu recent efectuat de National Institute on Out of School Time) 

Programul de educație conceput în Statele Unite ale Americii se desfășoară și în România, iar în următoarele luni prețurile vor fi reduse substanțial la Centrul 2 FasTracKids.

„Pentru copiii care se înscriu până la finalul lunii noiembrie, oferim o reducere de 20% pentru următoarele trei luni. Reducerea se aplică în situația în care taxa lunară este achitată în primele șase zile lucrătoare ale lunii și este valabilă pentru două dintre cursuri.” explică Monica Avramescu, reprezentant al Centrului 2 FasTracKids.

Primul curs este FasTracKids Core (80 de euro), un program special creat pentru a le oferi copiilor cu vârstele între 3 ani și jumătate și 8 ani o experiență de învățare interactivă pe parcursul a 96 de săptămâni (o singură ședință de două ore în fiecare săptămână).

Cel de-al doilea program este FasTrack Tots (69 de euro), menit să le stimuleze copiilor de 2,5-3,5 ani curiozitatea. Specialiștii vor urmări progresele celor mici în ceea ce privește capacitatea lor de concentrare, abilitățile sociale și de relaționare, încrederea în forțele proprii și abilitățile de comunicare.

„Îi așteptăm pe copii la o lecție demonstrativă gratuită. Adresa noastră este în str. Ghe. Dem Teodorescu nr. 16 bis, sector 3. Programările se pot face la tel. 0740-302770, 031-7102927 sau pe e-mail: monica.avramescu@stepbystep.ro. De asemenea, ne putem împrieteni pe Facebook/Centrul 2 Fastrackids.” spune Monica Avramescu.

Care este rolul cursurilor FasTracKids

FasTracKids este un program de educație conceput în Statele Unite ale Americii de psihologi și educatori de talie mondială și își propune să fructifice la maximum oportunitățile de cunoaștere deschise copiilor în perioadă cuprinsムîntre 2,5 și 8 ani, când se formează 80% din conexiunile interneuronale ale creierului uman.

Prin metode de predare inovative, programul FasTracKids abordează 12 teme de studiu: comunicare, tehnologie, creativitate, scopuri și obiective în viață, literatură, artă și teatru, biologie, matematică, științele naturii, astronomie, științele pământului și economie, fiind structurat în sesiuni de câte două ore, o datムpe săptămână, timp de doi ani. Fiecărei teme îi sunt alocate opt lecții. Numărul maxim de copii într-o grupă este de 16, astfel încât un instructor să nu aibă în grijă mai mult de opt copii.

În lecțiile FasTracKids, copiii își îmbogățesc cunoștințele prin experimente,  prezentări filmate la fiecare sesiune de curs, discuții, jocuri de rol, activități practice și jocuri atractive. Sălile de curs sunt dotate cu Fastrackids Learning Station - un sistem inovativ format din ecran interactiv (touch screen), videoproiector, computer și camere de filmat, similar cu cel folosit în prestigioasele universități Harvard, Oxford sau MIT.

Fiecare lecție FasTracKids îi provoacă pe copii să își folosească abilitățile de comunicare, creativitatea, gândirea critică și logică, precum și abilitățile de lucru în echipă. Această provocare continuă se  transformă într-un exercițiu de învățare care îi pregătește pe copii pentru școală și viață.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *