Ziua Anuală Mass-Media organizată de Bayer Pharma în 2022:


Bayer oferă inovații medicale care alimentează transformarea domeniului farmaceutic


• Cercetare robustă cu aproximativ 50 de proiecte în dezvoltare clinică
• Portofoliu de cardiologie pregătit pentru creștere cu finerenonă și vericiguat
• Pregătiri pentru a face parte din top 10 companii oncologice până în anul 2030, tratamentul darolutamidă pentru cancerul de prostată fiind principalul motor pentru viitoarea ascensiune
• Extindere pe piața inteligenței artificiale în domeniul imagisticii medicale, o piață care evoluează rapid, construind pe competențe de top în radiologie și cunoștințe medicale pentru diferite boli
• Portofoliu de top și angajament de lungă durată privind sănătatea femeilor, cu progrese obținute în studiile clinice aflate în stadiu avansat și investiții semnificative în sustenabilitate

24 februarie 2022 – În cadrul Zilei Anuale Mass-Media Pharma 2022, Bayer a prezentat cele mai recente evoluții din procesul de transformare continuă a activității farmaceutice, care are ca scop asigurarea unei creșteri durabile a activității pe termen lung, oferind noi opțiuni pentru pacienți.

„Pășim cu încredere spre viitorul dezvoltării medicamentelor, investind puternic în domenii aflate în fruntea revoluției biomedicale și tehnologice. Poziția noastră de lider în cardiologie, radiologie și sănătatea femeii este recunoscută la nivel mondial și ne extindem prezența în oncologie, lucrând neobosit pentru a prezenta noi abordări care pot schimba paradigma de tratament pentru pacienți.” a declarat Stefan Oelrich, membru al Consiliului de Administrație, Bayer AG și Președinte al Diviziei de Produse Farmaceutice a Bayer. „Suntem încântați să vedem că eforturile noastre s-au cristalizat în cele mai recente lansări de produse, care includ două produse cu potențial foarte mare de succes, cât și un portofoliu în stadiu avansat cu cel puțin o altă oportunitate de mare succes.”24 februarie 2022 – În cadrul Zilei Anuale Mass-Media Pharma 2022, Bayer a prezentat cele mai recente evoluții din procesul de transformare continuă a activității farmaceutice, care are ca scop asigurarea unei creșteri durabile a activității pe termen lung, oferind noi opțiuni pentru pacienți.

Pachetul de cercetare și dezvoltare al Bayer continuă să crească pe măsură ce compania construiește pe competențele existente, cum ar fi cunoștințele în domeniul moleculelor mici, în timp ce ne extindem spre modalități noi, inclusiv terapii celulare și genetice. Compania dezvoltă în jur de 50 de proiecte în cadrul studiilor clinice aflate în curs de desfășurare privind potențiale modalități și indicații terapeutice, cu accent pe oncologie, sănătate cardiovasculară și sănătatea femeilor.

Pachet puternic cu un program robust de dezvoltare în stadiu avansat și potențial clar pentru mai multe indicații  

În domeniul bolilor cardiovasculare, Bayer oferă un pachet în fază avansată care include lansările recente ale finerenonă și vericiguat.

Inima și rinichii sunt strânși legați în sănătate și boală. Boala cronică de rinichi (BCR) din diabetul de tip 2 (DZ2) este principala cauza de boală renală în stadiu terminal, astfel încât mulți pacienți aflați în stadii avansate au nevoie de dializă sau transplant de rinichi pentru a trăi. De asemenea, aceștia au un risc de trei ori mai mare de a muri în urma unui episod cardiovascular decât cei care suferă doar de diabet de tip 2 (DZ2), așadar diagnosticarea precoce și tratamentul sunt importante pentru a încetini progresia BCR și pentru a preveni rezultatele slabe ale pacienților. Se estimează că BCR afectează peste 160 de milioane de oameni cu DZ2 din întreaga lume. În cadrul Zilei Mass-Media Pharma, Bayer a prezentat progresele recente în ceea ce privește finerenona, dezvoltată pentru pacienții care suferă de BCR asociat cu DZ2. În acest domeniu, Bayer deține o puternică bază științifică și clinică pentru finerenonă, inclusiv cel mai mare program de studii clinice cu rezultate cardiorenale în Faza III pentru a evalua apariția progresiei bolii renale cât și a evenimentelor cardiovasculare fatale și nefatale la peste 13.000 de pacienți care au BCR și DZ2. Mai mult, finerenona este studiată, dincolo de indicația actuală, în insuficiența cardiacă și, de asemenea, în boala renală nediabetică ca și potențiale indicații. Finerenona a fost aprobată sub numele de marcă Kerendia® de către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite (S.U.A.) și a primit recent autorizație de punere pe piață în Uniunea Europeană. Pentru finerenonă a fost, de asemenea, depusă documentația pentru obținerea autorizației de punere pe piață în China, precum și în multe alte țări din întreaga lume, iar cererile sunt, în prezent, în curs de revizuire.

Insuficiența cardiacă este o boală devastatoare care afectează peste 60 de milioane de oameni din întreaga lume, care au nevoie de opțiuni de tratament. Tratamentul simptomatic vericiguat creat de Bayer pentru a trata insuficiența cardiacă cronică oferă o abordare specifică în gestionarea pacienților cu insuficiență cardiacă cronică în urma unui episod de decompensare recent, cunoscut și ca episod agravant de insuficiență cardiacă. Un eveniment de agravare a insuficienței cardiace poate marca începutul unei spirale descendente de progresie a bolii și spitalizări repetate. De fapt, 56 % dintre pacienți revin în spital în 30 de zile. Vericiguat acționează alături de abordările existente printr-un mod de acțiune diferit. Restabilește calea NO-sGC-cGMP deficitară, care joacă un rol esențial în progresia insuficienței cardiace și agravează simptomatologia. Vericiguat este creat de Bayer și MSD (nume comercial al Merck & Co., Inc., Kenilworth, NJ, SUA), cunoscut sub numele de Merck în Statele Unite și a fost aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din S.U.A. (FDA), Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Ministerul Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale (MHLW) din Japonia, printre alte țări. Pentru Vericiguat a fost, de asemenea, depusă documentația pentru obținerea autorizației de punere pe piață în China și în mai multe țări din toată lumea.

„În prezent ne aflăm în remarcabila poziție de a lansa în paralel mai multe medicamente noi importante pentru boli cardiovasculare și descătușăm tot potențialul activelor noastre prin generare sistematică de date, abordări cu indicații multiple și construim pe noi modele de afaceri digitale,” a declarat Christian Rommel, membru al Comitetului Executiv al Diviziei Farmaceutice și Director al Departamentului de Cercetare și Dezvoltare al Bayer. „Poziția noastră de conducere în domeniul științific în sfera cardiovasculară duce cu adevărat mai departe misiunea de a oferi pacienților care au nevoie opțiuni mai bune”.

Eforturile companiei Bayer depuse în sfera oncologiei se axează pe abordări diferențiate care au potențialul de a avea un impact fundamental asupra modului în care este tratat cancerul. Cu trei lansări de produse în ultimii cinci ani, compania Bayer și-a extins, în mod semnificativ amprenta în domeniu, concentrându-se pe acele sfere care au cele mai multe nevoi medicale neîmplinite, aplicând în același timp o gamă largă de metode.

Un domeniu-cheie de interes pentru Bayer este cancerul de prostată, al doilea cel mai frecvent diagnosticat cancer la bărbați. Franciza companiei include două produse pe piață darolutamidă și diclorură de radiu-223 pentru tratamentul cancerului de prostată rezistent la castrare non-metastatic și metastatic (nmCRPC și respectiv mCRPC). Având la bază date clinice puternice pentru darolutamidă observate până în prezent, compusul este studiat într-un program amplu de dezvoltare cu cinci studii clinice mari în curs de desfășurare sau planificate, pentru a investiga potențialul său în întregul spectru al cancerului de prostată. Utilizarea diclorurii de radiu-223 în mCRPC este explorată în trei studii mari, suplimentare de Fază III. Cu aceste produse și compușii suplimentari aflați în dezvoltare, compania Bayer intenționează să ofere tratamente care prelungesc viața pacienților cu cancer de prostată în diferite stadii ale bolii și le permit să își continue activitățile zilnice astfel încât aceștia să trăiască mai mult și mai bine.

În același timp, compania continuă să investească în domenii care au potențialul de a rezolva nevoi suplimentare neîmplinite în ceea ce privește cancerul, inclusiv radiofarmaceutice țintite, terapii alfa țintite specific, imuno-oncologie de nouă generație, inclusiv terapie celulară oncologică, precum și abordări de oncologie moleculară de precizie. Combinarea competențelor Bayer în ceea ce privește moleculele mici cu platforma tehnologică de chimio-proteomică achiziționată recent de la Vividion, va permite companiei să deblocheze ținte oncologice care, în mod tradițional, nu pot fi combătute farmacologic, asigurând potențialul de dezvoltare pe viitor. Inovația externă va continua să joace un rol vital în creșterea pachetului de active al companiei Bayer, poziționând compania pentru a deveni viitor lider în segmente-cheie de pe piața oncologică.

„Cu ajutorul tratamentului nostru diferențiat cu darolutamidă în tratarea cancerului de prostată, care a demonstrat beneficii clinice puternice în două studii mari de Fază III în cancerul de prostată și care are un amplu program de dezvoltare în curs de desfășurare în diferite alte stadii ale bolii, punem acum bazele pentru o creștere continuă în viitor și pentru a deveni o companie de oncologie în top 10 până în anul 2030,” a declarat Robert LaCaze, membru al Comitetului Executiv al Diviziei de Produse Farmaceutice și Directorul Unității de Activități Strategice în Oncologie a Bayer. „În plus, ne-am extins abordarea prin mai multe platforme noi și am lansat tratamentul oncologic de precizie larotrectinib. Cu șase produse și zece indicații, compania Bayer oferă chiar azi tratamente noi pentru pacienții cu cancer care au nevoie de opțiuni suplimentare și mai bune. Având deja o serie de realizări în dezvoltarea și lansarea de produse oncologice cât și un pachet bogat de produse farmaceutice, considerăm că avem toate ingredientele pentru a obține succes pe termen lung.”

Regândirea radiologiei

Compania Bayer deține o poziție puternică pe piața inteligenței artificiale (IA) în imagistică medicală, o piață aflată în creștere rapidă, combinând experiența pe termen lung în radiologie cu o înțelegere profundă a nevoilor pacienților și medicilor într-o gamă largă de boli, de la cele oncologice la cele cardiovasculare, rezultând în capacitatea de a oferi cunoștințe tehnice și soluții de la diagnosticare la îngrijirea medicală.

În vremuri cu resurse limitate în sistemele de sănătate, creșterea și îmbătrânirea populației, precum și schimbarea stilului de viață contribuie la creșterea afecțiunilor cronice precum bolile cardiovasculare și cancerul. Ca urmare, crește nevoia de a avea instrumente care oferă informații îmbunătățite de diagnosticare și, în același timp, contribuie la economisirea costurilor și timpului. Abordând această provocare cu tehnologii și produse avansate, radiologia este un factor important menit să transforme domeniul sănătății, prin extinderea asistenței medicale personalizate și îmbunătățirea rezultatelor pentru pacienți. În special, IA are un potențial uriaș în progresul radiologiei.

Compania Bayer dezvoltă o platformă prin care profesioniștii din domeniul sănătății pot gestiona în mod centralizat aplicații de imagistică medicală și flux de lucru cu imagistică cu IA. Aceste soluții sunt dezvoltate de Bayer, precum și de terți, și urmăresc să sprijine procesele complexe prin care profesioniștii din domeniul sănătății iau decizii, întrucât sarcina lor este să ofere o direcție clară de la diagnosticare la îngrijirea pacienților lor.

„Una dintre cele mai apăsătoare preocupări în imagistica medicală de azi este creșterea exponențială a datelor imagistice și a complexității acesteia, având în vedere creșterea examinărilor radiologice și lipsa de personal medical cu experiență care să se ocupe de acestea”, a declarat Dr. Zuzana Jirakova Trnkova, medic, Director al Departamentului de Activități Medicale și Dezvoltare Clinică Radiologică în cadrul companiei Bayer. „Inteligența artificială poate fi un instrument valoros care, atunci când completează competențele umane ale medicilor radiologi și ale clinicienilor, oferă un potențial uriaș în domeniul sănătății și, în special, a radiologiei. De aceea, compania Bayer face tot posibilul să fie un inovator digital în acest domeniu, cu scopul final de a îmbunătăți rezultatele pentru pacienți și de a-i sprijini pe medicii acestora.”

Modelarea sănătății femeilor de la prima menstruație la menopauză

Compania Bayer are un angajament de lungă durată privind oferirea soluțiilor care să răspundă nevoilor femeilor aflate în diferitele etape ale vieții. În timp ce compania continuă cercetările pentru a găsi noi opțiuni de tratament pentru boli ginecologice, un domeniu unde multe nevoi medicale nu sunt împlinite, compania lucrează, de asemenea, pentru a răspunde nevoilor în ceea ce privește sănătatea femeilor în timpul menopauzei. Elinzanetant, un compus de dezvoltare non-hormonală, este în prezent studiat în cadrul programului de dezvoltare clinică OASIS, Faza III, pentru tratarea simptomelor vasomotorii în timpul menopauzei.

„În fiecare an, 47 de milioane de femei intră la menopauză, o perioadă în care femeile se află la apogeul vieții, din punct de vedere personal, cât și profesional. Odată cu longevitatea crescută, menținerea capacității funcționale și a unei calități bune a vieții este extrem de importantă atât din punct de vedere medical, cât și socio-economic. Din nefericire, menopauza continuă să fie un subiect tabu, astfel încât multe femei rămân netratate” a declarat Cecilia Caetano, MD, Director al Departamentului de Management al Activităților Medicale și Menopauzei din cadrul companiei Bayer. „Având un patrimoniu puternic și competențe adânc înrădăcinate în privința sănătății femeii, vom continua să ne axăm pe furnizarea de soluții științifice inovatoare precum și educație, pentru a sprijini nevoile individuale ale femeilor în ceea ce privește sănătatea.”

Creșterea accesului la contracepție modernă

De peste 50 de ani, Bayer a susținut programe educaționale și de planificare familială bazate pe drepturi în peste 130 de țări, în special prin creșterea accesului la forme moderne de contracepție. În anul 2019, Bayer s-a angajat să ofere acces la planificare familială pentru 100 de milioane de femei din țări cu venituri mici și medii, până în anul 2030. Inițiativa face parte din setul cuprinzător de măsuri și angajamente de durabilitate al companiei Bayer[1] și este în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (UN SDGs)[2].

„Credem că fiecare fată și femeie merită o șansă să își stabilească propriul viitor.   Din acest motiv, Bayer colaborează cu organizații locale și internaționale, cum ar fi Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, pentru a le permite femeilor să ia decizii informate referitoare la planificarea familiei,” a declarat Mildred Nadah Pita, Director al Programelor Globale de Sănătate/Durabilitate în Africa Centrală în cadrul companiei Bayer. „Prin angajamentul companiei Bayer de a oferi pentru 100 de milioane de femei din țări cu venituri mici și medii acces la contracepție modernă până în anul 2030, aducem o contribuție importantă la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU prin îmbunătățirea sănătății, drepturilor și statutului economic al femeilor din toată lumea, care este o condiție fundamentală pentru un nivel ridicat de egalitate, educație și prosperitate pentru toți.”

Ca parte a acestui angajament, Bayer a anunțat recent o investiție de peste 400 de milioane de euro în structuri noi de producție pentru contraceptive reversibile cu durată lungă de acțiune, inclusiv construirea unei noi unități de producție în Alajuela, Costa Rica, precum și extinderea capacităților de producție din Turku, Finlanda.

Despre Bayer

Bayer este o companie globală cu competenţe cheie în domeniul Ştiinţelor Vieţii, respectiv sănătate şi agricultură. Produsele şi serviciile oferite sunt special concepute pentru a fi în beneficiul oamenilor, contribuind la depăşirea provocărilor uriaşe pe care le presupune o populaţie globală în creştere şi îmbătrânită. Bayer se angajează să stimuleze dezvoltarea durabilă și să genereze un impact pozitiv în domeniile în care activează. Totodată, Grupul îşi propune să îşi îmbunătăţească profitabilitatea şi să creeze valoare prin inovaţie şi dezvoltare. Brand-ul Bayer este un etalon de încredere, autenticitate şi calitate, în întreaga lume. În anul fiscal 2020, Grupul avea aproximativ 100,000 de angajaţi şi a înregistrat vânzări de 41,4 de miliarde Euro. Cheltuielile cu Cercetarea şi Dezvoltarea au ajuns până la la 4,9 miliarde de Euro. Pentru informaţii suplimentare vă invităm să accesaţi www.bayer.com.

Declaraţii anticipative

Acest document poate include declaraţii anticipative în baza presupunerilor şi estimărilor actuale realizate de echipa de management a Bayer. Diferite riscuri cunoscute şi necunoscute, incertitudini şi alţi factori pot conduce la diferenţe semnificative între rezultatele viitoare efective, situaţia financiară, dezvoltarea sau performanţele companiei şi estimările indicate în prezentul document. Printre aceşti factori se numără factorii prezentaţi în rapoartele publice ale Bayer care sunt disponibile pe website-ul Bayer la www.bayer.com. Compania nu-şi asumă nicio răspundere pentru a actualiza aceste declaraţii anticipative sau pentru a le adapta la evenimentele sau evoluţiile viitoare.

[1] https://www.bayer.com/en/sustainability/targets

[2] https://sdgs.un.org/goals

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.