Cluj Napoca, 8 octombrie, 2019: Asociația Internațională pentru Studiul Cancerului Pulmonar (International Association for the Study of Lung Cancer – IASLC), Guardant Health, Coaliția Globală împotriva Cancerului Pulmonar(Global Lung Cancer Coalition – GLCC) și AstraZeneca anunță lansarea unui parteneriat strategic, Lung Ambition Alliance, care marchează o nouă abordare în diagnosticul, tratamentul și îngrijirea cancerului pulmonar în toate stadiile sale.

Primul obiectiv strategic asumat în cadrul Lung Ambition Alliance este dublarea supraviețuirii la 5 ani[1]*, până în 2025, în contextul în care, la nivel global, la fiecare 18 secunde, o persoană își pierde viața din cauza cancerului pulmonar[1], iar la momentul actual, doar 1 pacient din 5 supraviețuiește la 5 ani de la diagnostic[2].

În ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în diagnosticul și tratamentul cancerului pulmonar. Cu toate acestea, la nivel global, cancerul pulmonar rămâne principala cauză de deces prin cancer. 

”Practic, în fiecare an, la nivel mondial, din cauza cancerului pulmonar dispare echivalentul populației unui oraș cam cât Bucureștiul, iar la nivel național, populația unui oraș precum Sinaia. Existența terapiilor țintite și a imunoterapiei oferă acum soluții terapeutice și pentru cancerul pulmonar local-avansat și metastatic. Accesul cât mai rapid la aceste terapii personalizate, prin testarea biomarkerilor și monitorizarea progresiei bolii, sunt imperative pentru un management corect și eficient, cu scopul de a prelungi viața pacientului oncologic” spune prof. dr. Tudor Ciuleanu, de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Prin integrarea expertizei în educație și cercetare a IASLC, a celei de diagnostic, furnizată de Guardant Health, a experienței comunității de pacienți cu cancer pulmonar reprezentate de GLCC și a cercetării și dezvoltării de tratamente inovatoare prin AstraZeneca, se pun bazele unei colaborări centrate pe inovație științifică și promovarea unei schimbări fundamentale în  abordarea cancerului pulmonar, în beneficiul persoanelor care trăiesc cu această patologie complexă.

În România, conform datelor Globocan[3], în 2018 au apărut 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, peste 8.000 de cazuri fiind înregistrate în rândul bărbaților. La nivel național, cancerul pulmonar este principala cauză de mortalitate oncologică, 10.277 de persoane pierzându-și viața în 2018[4].

“Inovația științifică a ultimilor ani a adus schimbări importante în abordarea cancerului pulmonar, prin apariția și utilizarea din ce în ce mai frecventă a diagnosticului de precizie, a terapiilor țintite și imunoterapiei, alături de avansul tehnicilor din chirurgie, chimioterapie și radioterapie. Șansa intenției curative chiar și în stadii avansate și obiectivul Lung Ambition Alliance de a dubla supraviețuirea la 5 ani* până în 2025 în cancerul pulmonar reprezintă elemente esențiale care contribuie la asigurarea tratamentului potrivit, pacientului potrivit”, declară Radu Rășinar, Area Vice President Central & Eastern Europe. 

Lansarea Lung Ambition Alliance în contextul din România reprezintă cadrul necesar punerii în practică a inovației în cancerul pulmonar, atât la nivel de diagnostic de precizie prin testarea biomarkerilor, cât și în ce privește terapiile țintite și imuno-oncologia, oferind șansa unei intenții curative chiar și în stadii avansate ale cancerului pulmonar.

Cancerul pulmonar este o patologie și o experiență terapeutică complexă pentru persoanele care trăiesc cu acest diagnostic și cei care le sunt alături. Progresele științifice ale ultimilor ani din domeniul diagnosticului de precizie, ale terapiilor țintite și ale imuno-oncologiei reprezintă o schimbare de abordare a managementului cancerului pulmonar. Cu toate acestea, persoanele care trăiesc cu cancer pulmonar se confruntă, încă, cu bariere în ce privește accesul echitabil la diagnostic de precizie și tratament personalizat. Abordarea unui obiectiv precum dublarea supraviețuirii la 5 ani* în cancerul pulmonar până în 2025 în cadrul unui parteneriat global extins creează cadrul necesar ca această patologie complexă să fie abordată integrat, de la diagnostic precoce, la tratament personalizat, până la îngrijire și monitorizare, în toate etapele călătoriei persoanei care trăiește cu această afecțiune”, declară Alina Comănescu, reprezentat al comunității de pacienți cu cancer pulmonar.

Membrii fondatori ai Lung Ambition Alliance au identificat trei zone prioritare de intervenție: creșterea gradului de acuratețe al deciziei clinice pe baza analizei datelor de screening, accelerarea activității de cercetare și accesul pacienților la medicamentele inovatoare și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu cancer pulmonar pe tot parcursul bolii.

Astfel, în perioada următoare, vor fi puse în practică următoarele proiecte:

  1. Dezvoltarea unei baze de date de screening la nivel global, cu scopul de a accelera șansele de diagnosticare timpurie și a eficientiza managementul cancerului pulmonar în stadii incipiente. Proiectul are ca punct de plecare dovezile tot mai certe că screening-ul folosind CT-ul poate determina reducerea mortalității[5]. Această bază de date și imagini poate fi folosită pentru construirea unor modele de risc mai bune, precum și a unor instrumente de analiză și detecție mai eficiente, constituind un standard internațional pentru calitatea datelor.
  2. Alcătuirea unei colecții de date din cercetare și studiile clinice, care își propune să accelereze dezvoltarea generației următoare de terapii țintite și să încurajeze intervenția terapeutică în stadii incipiente, când șansele de vindecare sunt mai mari.
  3. Încurajarea asociațiilor locale de pacienți să propună până la sfârșitul anului 2019 proiecte-pilot care ar putea îmbunătăți viața pacienților și crește rata lor de supraviețuire prin folosirea abordării multidisciplinare, a educației cu privire la boală și opțiunile de tratament, precum și prin îmbunătățirea calității vieții de-a lungul întregului parcurs al bolii. Proiectele vor fi evaluate de către un comitet al Lung Ambition Alliance.

Totodată, un studiu internațional, realizat de Ipsos MORI, va urmări identificarea principalelor bariere care necesită o abordare prioritară, în diferite țări. Rezultatele, estimate a fi disponibile în toamna lui 2019, vor fi folosite pentru a recalibra și redefini prioritățile Lung Ambition Alliance.

Despre Lung Ambition Alliance

Lung Ambition Alliance este un parteneriat strategic care urmărește accelerarea progresului înregistrat în abordarea cancerului pulmonar și schimbarea semnificative a viații pacienților cu această formă de cancer. Partenerii fondatori – Asociația Internațională pentru Studiul Cancerului Pulmonar, Guardant Health, Coaliția Globală Impotriva Cancerului Pulmonar și AstraZeneca – vor să depășească obstacolele ce apar în toate etapele bolii, de la screening și diagnostic timpuriu până la dezvoltarea de terapii inovatoare.

Pentru mai multe informații: http://www.lungambitionalliance.org

Despre membrii fondatori ai parteneriatului

Asociația Internațională pentru Studiul Cancerului Pulmonar (International Association  for the Study of Lung Cancer – IASLC) este singura organizație mondială dedicată studiului cancerului pulmonar și altor afecțiuni toracice maligne, având o rețea internațională de peste 6,500 de specialiști din peste 100 de țări.

Coaliția Globală împotriva Cancerului Pulmonar (Global Lung Cancer Coalition – GLCC)          reprezintă la nivel internațional interesele pacienților cu cancer pulmonar.

Guardant Health este o companie inovatoare care dezvoltă diagnosticul molecular precoce al cancerului prin intermediul testelor sanguine.

AstraZeneca este o companie biofarmaceutică centrată pe inovație, orientată către cercetarea, dezvoltarea și comercializarea unor medicamente în  tratamentul bolilor cardiovasculare, metabolice, respiratorii, inflamatorii, autoimune, cancer, infecții și afecțiuni ale sistemului nervos central.

AstraZeneca operează în peste 100 de țări iar medicamentele ei inovatoare sunt utilizate de milioane de pacienți în întreaga lume.

Pentru mai multe informații despre companie: http://www.astrazeneca.com/

***

Referințe:

*Rata de supravieţuire la 5 ani reprezintă procentul persoanelor care vor fi în viață la 5 ani după diagnosticare. De exemplu, rata de supraviețuire la 5 ani pentru cancerul pulmonar este de 20%. Asta înseamnă că, dintr-un total de 100 de pacienți cu cancer pulmonar, doar 20 vor fi în viață la 5 ani după diagnosticare.

[1] World Health Organization. International Agency for Research on Cancer. Fact Sheet – Lung Cancer. Available at http://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/cancers/15-Lung-fact-sheet.pdf.  Accesat în mai 2019

[2] Cancer.Net. Lung Cancer – Non-Small Cell – Statistics. www.cancer.net/cancer-types/lung-cancer-non-small-cell/statistics.

[3] International Agency for Research on Cancer. https://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/populations/642-romania-fact-sheets.pdf

[4] International Agency for Research on Cancer. http://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/cancers/15-Lung-fact-sheet.pdf

[5] IASLC. IASLC Successfully Pilots Early Lung Imaging Confederation Project. https://www.iaslc.org/news/iaslc-successfully-pilots-early-lung-imaging-confederation-project-0. Accesat în mai 2019

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.