• Competițiile organizate în aer liber vor avea loc în perioada 4-5 septembrie, iar cele în format virtual în perioada 4-12 septembrie
  • Numărul de participanți a crescut constant de la 3.000 de alergători în 2012 la 19.000 în 2019, cu alergători din 65 de țări

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, va fi sponsorul oficial al celei de-a zecea ediții a „Semimaratonului București”, competiție organizată anual de Asociația Bucharest Running Club. Competițiile în aer liber vor avea loc în perioada 4-5 septembrie, iar cele în format virtual în perioada 4-12 septembrie.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Semimaratonul București este un reper pentru competițiile de acest fel din România și ne bucurăm să le fim alături la cea de-a X-a ediție, în calitate de partener oficial. Ne dorim foarte mult ca reluarea curselor offline să fie posibilă și să vedem un număr cât mai mare de participanți. Susținem un stil de viată sănătos, iar mișcarea este o componentă esențială”. 

Valeria Răcilă van Groningen, Președinte Bucharest Running Club: „Vreau să mulțumesc OMV Petrom pentru sprijinul continuu și încrederea pe care o acordați echipei Bucharest RUNNING CLUB și care face ca Semimaratonul București să devină un eveniment cu o energie extraordinară și unul de  referință între evenimentele de alergare din țară și din străinătate. În aceeași măsură aș dori să le mulțumesc membrilor comunității de alergători care nu și-au pierdut motivația de a se antrena în tot acest timp și de a se pregăti pentru curse. Anunțarea OMV Petrom Semimaratonul București reprezintă un pas semnificativ către întoarcerea evenimentelor de alergare care reunesc deopotrivă alergători de elită cât și pe cei care vor să sprijine cauze umanitare.”

OMV Petrom este unul dintre cei mai importanți parteneri ai competiției Semimaratonul București încă de la prima ediție, organizată în 2012. OMV Petrom a fost sponsor oficial între 2012 și 2017, când competiția a avut numele OMV Petrom Semimaratonul București. Începând din anul 2018, OMV Petrom a devenit sponsor Gold, iar cursa de 21 de km a fost numită Cursa de Semimaraton OMV Petrom.

Numărul de participanți a crescut constant de la 3.000 de alergători în 2012 la 19.000 în 2019, cu alergători din 65 de țări. Numărul angajaților OMV Petrom care aleargă în diferite curse a crescut considerabil, de la 90 în 2012 la peste 660 în 2019.

Anul trecut a fost pentru prima dată în care semi-maratonul, programat pentru perioada 8-9 mai, nu a mai avut loc, pe fondul restricțiilor de mobilitate și de distanțare fizică impuse pentru a opri răspândirea pandemiei.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui martie 2021, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul  Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Pentru informații suplimentare:

Web:

https://www.omvpetrom.com www.taraluiandrei.ro

Social:

http://www.facebook.com/PetromRo

http://facebook.com/taraluiandrei.ro

http://www.youtube.com/PetromRomania

http://www.linkedin.com/company/petrom/

http://www.instagram.com/omvpetrom/

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.