Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București (CTS București) și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, desfășoară a șaptea ediție a campaniei ”Dăruiește timp un pic altfel, donează sânge!”. Persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienții din spitale sunt așteptate la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 31 august-2 septembrie, între orele 9.00 și 13.00.

În cadrul campaniei, recoltarea de sânge este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință. La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obțin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieți omenești.

Dacă vrei și tu să donezi sânge, te așteptăm în Sun Plaza cu cartea de identitate și cu micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume și fructe consistente). Este important să nu fumezi înainte și după donare, timp de o oră.  

Condiții minime pentru donare:

– să ai între 18 și 60 de ani

– greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femeile), 60 și 110 kg (bărbații)

– să nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni

– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării

– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii

– pentru femei: să nu fii însărcinată, în perioada de lăuzie, de alaptare sau în cea menstruală (trebuie sa treacă minim 5 zile de la ultima zi a menstruației).  

Mai multe informații despre condițiile de donare găsești pe www.pentruviata.com

Înainte de donare vei completa un formular și apoi vei beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului și hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă ești apt pentru donare.

În ediția precedentă a campaniei ”Dăruiește timp un pic altfel, donează sânge!”, din mai 2018, 234 persoane au răspuns apelului. Dintre acestea, 175 au fost declarate apte pentru donare. Astfel, s-au recoltat 78.75 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 437 de pacienți internați în spitalele din Capitală. În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (nu se oferă bonuri de masă și adeverințe).

Mai multe detalii pe www.sun-plaza.ro și pe pagina de Facebook Sun Plaza.

***

Sun Plaza

Deschis în februarie 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE Romania.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

Centrul comercial se bucură de o localizare excelentă și ușor accesibilă în sudul Capitalei, fiind poziționat în inima Pieței Sudului, una dintre cele mai populate zone din București. Un avantaj major al locației îl reprezintă pasajul subteran care asigură accesul direct al vizitatorilor din stația de metrou în centru comercial.

Sun Plaza este totodată ușor accesibil prin intermediul altor mijloace de transport, fiind deservit de 20 de linii de autobuz și tramvai care asigură legătura cu majoritatea zonelor din oraș. Localizarea strategică, la 10 minute de centru și în conexiune directă cu centrul și nordul Capitalei, permit proiectului să deservească un număr vast de cumpărători, cu un record stabilit la 14 milioane de vizitatori pe an.

S IMMO AG

Este prima companie de investiții imobiliare din Austria listată la bursă, devenind sinonimă cu experiență vastă, portofoliu echilibrat şi creşterea sustenabilă, încă de la înființarea sa în anul 1987. Compania investește în proprietăți comerciale și rezidențiale din Austria și Germania, precum și în țări din Europa Centrală și de Sud-Est.

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale imobiliare din lume (potrivit veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37,000 de angajați (excluzând afiliații) și servește proprietarilor cu active în domeniul real estate, investitorilor și chiriașilor, prin intermediul celor 300 de sedii din toată lumea (excluzând afiliații). CBRE oferă consultanță strategică pentru vânzarea sau închirierea proprietăților, a serviciilor corporate, management-ul proiectelor, proprietăților si a altor facilități, estimări și evaluări, planuri de dezvoltare, precum și cercetare. Pentru mai multe informații, accesați www.cbre.ro.

Despre Asociația React

Asociația React este o organizație neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară.

Proiectele implementate produc schimbări majore în viața oamenilor prin intervenții adaptate și implicare activă. În cei unsprezece ani de la înființare, peste 1 milion de români au beneficiat, direct sau indirect, de pe urma activităților derulate de Asociaţia React. Impactul proiectelor este confirmat de cele 18 premii de excelență naționale și internaționale primite, care poziționează asociaţia printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România.